Vasile Dan: Vízmag / Miezul de apă -poezii

„STELELE SE APRIND UITE CHIAR ÎN MÎLUL EI ALBASTRU”

 

Vasile Dan este unul dintre cei mai captivanți poeți ai literaturii române contemporane, în ceea ce privește ingeniozitatea, inventivitatea, problematizarea și interpretarea lumii. Președintele Uniunii Scriitorilor din România, scriitorul, criticul literar Nicolae Manolescu consideră pe bună dreptate că volumul de poezii O cartografie a invizibilului - Colecția Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” - apărut în 2021 la editura ROCART este unul deosebit de important și atemporal.

Jocul imaginației, crearea situațiilor abstracte, absurde, introspecția, ironia fină și tonul satiric sunt caracteristici definitorii ale poeziei lui Vasile Dan. Își surprinde cititorii la fiecare pas cu un grotesc orientat spre metafizică, ce îndeamnă la reflexie, la meditație.

Tehnicile lui deși par simple, sunt uimitoare și eficiente.

Poetul extinde spațiul-timp și plasează în el miezul magic al gândirii, și la fel ca cel care și-a făcut bine treaba, din fereastra casei imaginare pe care și-a construit-o așteaptă ca sămânța să încolțească, urmărind cu atenție răbdătoare până când planta înflorește, în timp ce judecata finală – admirația – o lasă în seama noastră.

Prima poezie din prezentul volum, Albine negre exemplifică pe deplin această atmosferă, această atitudine de contemplare intelectual-emoțională. 

Literele sunt albine negre zumzuitoare așezate în rânduri, care absorb nectarul hârtiei albe, ca mai apoi să fie la rândul lor absorbite de sugativă.

Prin cuvintele sale poetul ne zugrăvește ciclul veșnic al forțelor naturii, al transformării lor, în timp ce ni-l putem imagina zâmbitor, de parcă ne-ar întreba: Am reușit să vă inspir?

Scrierea, textul ce urmează să se nască, și care ascunde o lume întreagă, alunecă ușor peste marginea realității, coborând spre misterul excitant al dorinței. Se poticnește acolo jos, până când textul scris „pe o piele de cenuşă” (A fi) poate fi pipăit, metafora orbirii devine spiritul lecturii, iar iubitul subiectul suferind al viziunii empirice.

Poeziile din acest volum sunt martorii unei paradigme existențiale, care prezintă legătura dintre poet și versurile sale ca pe o forță primordială. El extrage din cuvinte puterea și energia existenței. Și dacă pătrunzi în cuvintele ce se organizează în manuscris, nu mai poți ieși de sub atracția lor, forța gravitațională a acestora te ține captiv tot restul vieții. Sacralitatea comparațiilor și a metaforelor poetice este ca o sferă cerească. Este imposibil să-ți mai dorești s-o părăsești.

 

O carte e o apă ce curge molcom adînc

cu maluri joase de nisip ce apar şi dispar

e o apă tulbure cu vîrtejuri ascunse în care intri

fără să mai poţi ieşi

atîta timp cît trăieşti

sau una în cascade se evaporă în jur

înmuind totul cer şi pămînt

pielea ta însăşi devine o haină udă pe

un trup tot mai mic.

 

Ea e prima ta lectură cu care poţi păşi în viaţă

undele ei spun totul în amănunt calcă

numai pe ele

cu încredere

stelele se aprind uite

chiar în mîlul ei albastru.

                                (O carte)

Ne amintește de Gustav von Aschenbach, eroul nuvelei lui Thomas Mann, Moartea la Veneția, care în ultimele clipe ale vieții poate astfel ținea în mână cartea, iar când aceasta i-a alunecat dintre degete, stele magice s-au aprins în jurul lui.

Monumentalitatea izolării atunci când poetul își scrie poezia iar mai pe urmă o citește pentru el însuși evocă singurătatea înstrăinării, introversiei, însingurării și claustrării. Lumea ideatică a lui Vasile Dan seamănă cu fragilitatea unei dantele fine. Regăsim în ea dor, nostalgie, sensibilitate, tăria temperamentului în resemnare, cântecul sirenelor răzbate prin înlănțuirea strălucitoare a amintirilor.

 

A venit primăvara ascultă sirenele sfîşie aerul nou

de echinox

privit de sus de la ultimul etaj

privit de jos la pas alene de pe peluza de un verde crud

aici nu mai locuieşte nimeni

străzile lui sînt însă luminate e ziua de echinox

un loc totuşi viu

sirene străpung ca un şiş aerul dimineţii primenit

alergă aleargă înnebunite ritmic în aceeaşi direcţie

porţile sudate ale caselor ferestrele cu obloanele trase

acoperişurile grele de plumb

ascund atîtea şi atîtea glasuri subţiri de îngeri

neprihăniţi abia apucă să cînte.

                               (Cîntecul sirenelor)

 

Volumul este un joc intelectual, presărat de străfulgerări ale grotescului, ale absurdului, ce se preling în imaginația cititorului care fără să vrea scrie textul mai departe. Grecia, CV, Atletul șchiop, Cititorul captiv, Fidipide, Lucrez de zor la trecut, Cu ochiul liber sunt exemple în acest sens, ca să amintesc doar câteva titluri din volum. 

Poezia Telesăptămîna de lucru glăsuiește pe vocea ironiei. Actualitatea sa este impresionantă. Predicția formulată în ultimul rând al poemului sună de parcă ar fi rostită de unul dintre oracolii templului zeilor mitologici greci.

 

În rai săptămîna va avea şapte duminici.

Bărbatul îşi va recunoaşte femeia şi o va ierta.

Femeia va întoarce spatele celuilalt definitiv.

Va fi o carantină fericită sine die

în care vor sta la aceeaşi masă cei

cu idei cu cei fără nicio idee.

(Trump îl va aştepta cu braţele larg deschise

în pragul Casei Albe

pe Joe Biden

iar acesta cu uşurinţă

îi va vorbi).

Oraşele vor fi deschise.

Judeţele vor fi deschise.

Ţara va fi deschisă.

Europa va fi deschisă.

Canalul Mînecii va fi secat

iar vizele spre America tuturor gratuite.

Din rai n-ai unde să fugi.

China va fi peste tot.

 

Dacă ar fi să continui, să-mi extind mai mult punctele de vedere, aș lua de la cititor ocazia de a descoperi pe-ndelete tot ceea ce eu poate văd diferit.

Câteva săptămâni am trăit în lumea poetică a lui Vasile Dan – poezia căruia o pot asemui cu cea a lui Ottó Orbán, a lui Lajos Parti Nagy – și m-am simțit foarte bine în ea.

Vă recomand cu multă plăcere, din inimă această călătorie de neuitat.

                                    Zoltán  Böszörményi

 


Volumul poate fi cumpărat aici: https://irodalmijelen.hu/konyvesbolt/vasile-dan-vizmag-miezul-de-apa